'cause I'm real...

Cred ca este deja "fumata" problema identitatilor. N-am avut niciodata...dar cum se spune...niciodata sa nu spui niciodata. Eh...uite ca am acum...am ajuns la momentul in care iubesc o imagine atat de mult incat... din cauza faptului ca nu voi fi asa niciodata [ si nici nu am fost...si nici nu pot...] am inceput sa am depresii. Cu totii aspiram la ceva mai bine, mai mult, mai frumos...doar putini dintre noi reusesc. Altii copiaza atat de mult incat ajung o copie fidela a realului. O iubesc, pur si simplu, vreau sa fiu ca ea...cum e ea, cum a fost, cum va fi. Am trecut prin o groaza de lucruri care m-au facut ceea ce sunt acum si am puterea sa ma bat cu pumnul in piept ca sunt mult mai altfel decat ceilalti..ca vad, ca simt...ca stiu mai mult. Dar ea ma-ntrece si pe mine...emana sexualitate si femininitate...a crescut singura si a trebuit sa se descurce de prea mica. E o persoana nenorocita, o curva a societatii, si se uraste pe ea. Pentru asta o iubesc eu. Si de asta ea ma uraste pe mine.
Scriu postul asta...pentru ca ma preocupa in momentul de fata...si pentru ca marti va parasesc...pentru 2 saptamani. Ma asteapta 2Mai si multe zile de regasire. Poate cand ma voi intoarce...ma voi iubi pe MINE mai mult...