Inchinat divinitatii II

...inchinat singurei persoane pe care o ador si pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta :) ...Victor.

Se spune ca ...fratii mai mici imprumuta de la cei mari variate calitati...ii vad ca pe niste modele...Eu...nu fac exceptie de la regula. Mi-ar lua prea mult timp sa enumar toate clipele frumoase de pana acum, si zilele in care a venit si mi-a dat o palma peste ceafa ajutandu-ma sa vad lucrurile asa cum trebuia. Doar pentru ca ma iubea. Probabil modul meu de a scrie acum este oribil si lipsit de sens...si cu expresii nu tocmai bune pentru un astfel de post...dar feelingul asta nu poate fii descris in cuvinte...asa cum simt eu...voi ruga doar sa ...se primeasca mesajul.

Totul a inceput intr-o zi din mijlocul anului...6 iunie... acum 24 de ani, din bucuria si dragostea parintilor. Copilarie ca a oricarui alt copil...cu mai mult sau mai putine lipsuri...care s-a sfarsit foarte repede..pentru ca a trebuit sa se maturizeze prea devreme...la 7 ani...avea grija de mine. Primii mei pasi...cand am mai crescut...cantecele pe care le fredonam in fiecare seara inainte ca eu sa adorm... lectiile de inot...de basket... primele lacrimi pentru un baiat...a fost acolo :). E greu sa pot sa ii multumesc pentru mult prea multe...pentru simplul fapt nu ma pot stapanii...si sper din suflet ca el sa intuiasca ceea ce vreau eu sa spun...si ceea ce simt... doar e...fratele meu mai mare..nu?