vineri, 19 ianuarie 2007

Ieri, astazi...poate si maine.


Olimpiada ...de simturi. Trec mai departe chiar...apoi oboaseala crunta. Stresata psihic.Ora de mate..realizez...ca...nu imi pasa de absolut nimic.Deschid usa inainte ca proful sa plece..si ma car... spre romana...pe jos, insotita de o colega. Ea vorbeste. Eu nu aud. Ne despartim la nr. 9 ...ma cufund intr-o transa pornita de melodiile din player. Nu triste, nu fericite. Nicicum.Parca simt tot. Ma gandesc la mine, la ai mei, la liceul in care mai am de stat 2 ani, la el, el..nici eu nu stiu cine, la culorile vesele...la el... la ce obisnuiam sa fim..si cum. Impreuna. Separat. Impreuna...e greu.Drumul Romana - Universitate, obisnuitele scari ale Teatrului..unde obisnuiam sa stam, ore...e frig.Ma gandesc ce-o sa zica mama cand o sa ma vada asa...de subtire imbracata. Continui sa merg. E plin la Mc. Ajung in intersectie. Se pune rosu. Stau, si stau...masinile se opresc...apoi continui sa merg. Ce e cu noi zilele astea? Azi dimineata a fost soare..acum...simt ca ma ia vantul pe sus. Ciudat ...cand stii ca detii uimitoarea greutate de 65 de kilograme...cum sa te ia vantul? Ma intalnesc cu o colega...care...ma intreaba unde ma duc

"-ma intalnesc cu cineva" si apoi schitez un zambet fals, la fel de fals ca si soarele de azi dimineata.De ce am mintit? Poate pentru ca..nu vreau sa fiu ceva..de care sa iti fie mila...sau poate doar...nu vreau ca lumea sa vada exact ce simt. Ma simt rau...dar nu trebuie sa se vada...uneori e mai bine. Afterall ....sunt o imagine...paradoxal , nu?

..Alta intersectie..alta culoare rosie..e uimitor cat de repede pot sa gandesc anumite situatii, dar ce greu pot sa le scriu. Cat de repede imi zboara gandurile ..si nu le pot prinde.Ajung pe scari. Ma uit in jur...destul de plin pentru o astfel de vreme. Niciun cunoscut. Acum cand chiar..poate as avea nevoie. O tiganca vine cu un buchet de busuioc..."sa-mi poarte noroc" ..ce noroc mai mare de atat? am o viata...asta e noroc. Ghinion e ...faptul ca mi-au dat lacrimile. Ma mint ca e de la vant si de la praf. Trec 3 ore, timp in care am privit un punct fix... daca m-a intrebat cineva...nu stiu, daca a vrut cineva sa intre in vorba cu mine. Apoi cineva a avut grija...s-a asezat langa.Mi-a zambit. Si am plecat...

Un comentariu:

Oanza spunea...

Tin minte ca atunci cand am citit postul asta lacrimile mi-au curs deodata pe fatza.. One of my favourites :)